joi, 10 mai 2012

Stilul de viata baroc



            In muzică, compozitori reprezentativi ca Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel au dat expresie concepţiei despre viaţă a epocii barocului. Vitalitatea spiritului baroc, exuberanţa simţurilor au pătruns şi in modă: peruci elongate, pantofi supraînălţaţi la bărbaţi, decolteu exagerat de adânc şi rochii cu trenă la femei.Barocul a continuat să se propage şi peste oceanul Atlantic. Întreaga Americă Latină, adică toate ţările aflate la sud de Statele Unite ale Americii, de la Mexico la Brazilia şi Argentina, ţări de limbă spaniolă şi portugheză au fost puternic influenţate de stilul baroc, trecut desigur prin filiera barocului spaniol şi a celui portughez. Foarte multe biserici catolice, dar şi clădiri publice, reşedinţe oficiale şi reşedinţe private, construite în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea sunt de sorginte clară baroc.

Crearea de cladiri reprezentative


Leagănul acestei epoci stilistice, care se prelungeşte pâna în deceniul 6 al sec. XVIII, a fost Roma. Precursoare a multor edificii sacre baroce a fost biserica iezuiţilor II Gesu, ridicată în 1575. Faţadele bisericilor baroce romane erau bogat ornamentate, iar sculpturile şi pictura din interior luxuriante. Alături de acestea, alte numeroase palate, pieţe, scări şi fântâni baroce şi-au pus pecetea pe imaginea Cetăţii Eterne. In spaţiul german, barocul a înflorit cu precădere în ţinuturile catolice ale Germaniei meridionale şi în Austria. Aici au fost ridicate multe edificii religioase, precum biserica mănăstirii din Weltenburg, înălţată şi pictată de Cosma Damian Asam şi împodobită cu stucaturi de fratele său Egid . 

Barocul , stil cultural utilizat inca din 1680



       A fost nevoie de câţiva ani după 1648, ca efectele devastatoare ale Războiului de Treizeci de Ani să fie depăşite. Către 1680 în Germania a început o dezvoltare spectaculoasă a construcţiilor, sprijinită de cei doi principali exponenţi ai puterii din acea vreme: Biserica Catolică şi principii locali. Ambele instituţii şi-au găsit o reflectare fidelă în stilul baroc, caracterizat prin formele sale fluide, fastul excesiv şi bogăţia culorilor. Curentul a apărut de fapt ca artă a Contrareformei. La origine, conceptul de baroc a avut o conotaţie întru câtva negativă. Cuvântul portughez barocco, desemnând suprafaţa neregulată a perlelor naturale, ajunsese să fie atribuit într-un sens peiorativ operelor unor pictori care se abăteau de la vechile canoane ale Renaşterii.

Necesitatea construirii de drumuri spciale , drept consecinta a construirii si modernizarii automobilelor


      S-au construit drumuri speciale, locul întâi în domeniu fiind ocupat de autostrăzile germane  în anii '30. Cea mai mare parte a autostrăzilor, chiar şi în SUA, au fost făcute abia în anii '50. De atunci, automobilele fac concurenţă trenurilor chiar şi pentru călătorii la distanţe mai lungi. Asamblarea automobilelor şi fabricarea componentelor s-au concentrat în zone din jurul oraşului Detroit în Statele Unite şi în comitatele centrale ale Angliei. Fabricarea automobilelor a devenit o industrie de vârf, a doua ca mărime în SUA. Fabricând automobile de dimensiuni reduse şi cu consum mic, uzi-| nele britanice, în frunte cu Austin şi Morris, au ajuns în anii '30 pe locul al doilea în lume .

Ford continua drumul spre succes




          In 1908, în SUA, Henry Ford a transformat producţia introducând linia de asamblare pentru Fordul Model T. Acest turism robust avea un preţ accesibil şi era uşor de întreţinut: până în momentul încetării producţiei sale, în 1927, se vânduseră 15 mii. de bucăţi. Dat fiind că puterea de cumpărare crescuse, producţia în serie a făcut ca automobilul să fie la îndemâna unui număr tot mai mare de oameni. 

Pionierii drumurilor



          Inventarea motorului cu ardere internă cu benzină de către Gottlieb Daimler şi Karl Benz în Germania, în 1885, a marcat începutul revoluţiei în transporturi. Primele vehicule cu benzină au început să fie dezvoltate în Europa şi în Statele Unite în anii 1890. Primele prototipuri au fost o provocare chiar şi pentru cei mai temerari auto-mobilişti ai vremii. Şoferii stăteau în vehicule deschise, apăraţi împotriva stihiilor de îmbrăcăminte specială. Drumurile erau accidentate şi deseori automobilele trebuiau trase din noroi de un ţăran îndatoritor împreună cu calul său. La începutul sec. XX, automobilul a devenit simbol al avuţiei, deşi pentru oamenii obişnuiţi - mai ales pentru medici, care se numărau printre cei mai buni clienţi ai acestei industrii - caracterul practic al primelor modele a făcut din automobil o schimbare binevenită în comparaţie cu calul.

Dezvoltarea primului circuit integrat si inventarea microcomputerului


           Firma Fairchild Semiconductor a dezvoltat primul circuit integrat în 1959 şi până în 1969, datorită inventării microprocesorului de către Intel, a fost posibilă crearea microcomputerului. Intel îşi avea sediul central în Santa Clara, California, iar succesul repurtat de această firmă a lansat aşa-numita „Silicon Valley" ca important centru al industriei electronicii şi a computerelor. Aceste progrese au condus la producţia de masă de computere de birou şi laptop, mult mai puternice şi mai performante decât uriaşele lor predecesoare cu tuburi electronice. 

Revolutia siliciului




          Următorul „salt înainte" s-a făcut odată cu aplicarea proprietăţilor siliciului la echipamentele electronice, siliciul fiind un semimetal care în formă impură acţionează ca semiconductor de electricitate. Implicarea americană în competiţia pentru cucerirea spaţiului cosmic din anii '60 a evidenţiat necesitatea unor sisteme de computere miniaturizate şi a asigurat fonduri generoase pentru dezvoltarea acestora. Ele au fost realizate prin asamblarea unor tranzistori pe o folie subţire tăiată din-tr-un cristal de germaniu sau de siliciu. „Revoluţia siliciului" şi-a făcut astfel apariţia.

Epoca automatizarii



        Producţia de masă, al cărei deschizător de drumuri a fost fabricantul de automobile Henry Ford în 1913, a adus SUA în fruntea procesului de mecanizare. în fabrica sa din Highland Park (Detroit), benzile rulante transportau motoare în faţa unui şir de muncitori care potriveau vilbrochenuri şi pistoane din poziţii statice; „Important este", observa Ford, „că nimeni nu trebuie să mişte sau să ridice ceva". Inovaţiile lui Ford, cunoscute în Europa ca „sistemul american", au împământenit metodele de bază ale producţiei pentru 50 de ani, făcând posibilă producţia de masă a maşinilor, de la automobile la maşini de spălat, puse în vânzare la preţuri care au transformat viaţa oamenilor.

Augustus , declarat zeu


         Augustus avea să fie intr-un final declarat zeu construindu-se o multime de temple în onoarea Ilui. Monarhia ereditară creată de el s-a dovedit atât de trainică încât titlurile de Caesar şi Augustus aveau sa fi adoptate automat de toţi împăraţii care i-au urmat. Republica nu a mai fost niciodată restaurată.

Om de stat reformator



      Augustus a domnit timp de 44 de ani, din 30 î.Cr. până la moartea sa, în anul 14 d.Cr., şi a evoluat, devenind din dictator revoluţionar un om de stat clarvăzător şi binevoitor. A reformat administraţia provinciilor romane, a întemeiat oraşe şi a pus bazele romanizării Europei Apusene. Patronajul său a făcut posibilă afirmarea carierei şi creaţiei unora dintre cei mai mari scriitori romani, printre care Vergiliu, Titus Livius şi Horaţiu, şi a iniţiat atâtea construcţii încât se putea fălii . 

Augustus Caesar , zeul romanilor




        La idele lui Marte, în ziua de 15 martie 44 î.Cr., dictatorul Iulius Caesar a fost asasinat de un grup de senatori republicani, condus de Brutus şi de Cassius, care se temeau că acesta intenţiona să se autoîn-coroneze rege. Când vestea morţii lui a ajuns la Apollonia în Grecia, un student în vârstă de 18 ani a luat hotărârea de seamă de a se întoarce imediat în Italia. Tânărul era Octavian (63 î.Cr.-14 d.Cr.), nepot şi moştenitor al lui Iulius Caesar. Octavian s-a dovedit imediat a fi un politician abil şi neîndurător. Exploatând reputaţia unchiului său, care, graţie cuceririlor sale militare, devenise erou naţional, s-a grăbit spre Roma. Ajuns la Roma, s-a alăturat fostului aliat al lui Caesar, Marc Antoniu, şi i-a izgonit din oraş pe Brutus şi pe Cassius. Octavian a dispus uciderea a 300 de senatori, ca să le confişte averile şi să-şi plătească legiunile. In bătălia de la Philippi, în anul 42, Octavian şi Antoniu au nimicit forţele lui Brutus şi Cassius. Învingătorii au trecut la împărţirea imperiului între ei.

Si Attila si-a gasit "nasul"






        Attila era un despot. Când romanii au refuzat să-i plătească un imens tribut în aur, hoardele lui au distrus cinci oraşe romane, au învins două armate romane şi au fost opriţi doar la porţile Constantinopolului. Apoi, în anul 450, hunii se vor îndrepta către apus în Europa. Generalul roman Flavius Aetius a negociat cu multă abilitate formarea unei coaliţii a popoarelor europene apusene şi în anul 451 1-a întâmpinat pe Attila lângă Chalons, la est de Paris. Aici pe Câmpiile Catalaunice, într-una dintre cele mai mari bătălii ale Antichităţii, armata romană întărită de contingente vizigote, france, burgunde, comandată de generalul Aetius forţează retragerea hunilor . 

Attila Hunul , conducator al hunilor






        In anul 440, armatele de uscat şi flotele  Imperiului Roman de Răsărit încercau să recâştige nordul Africii de la vandali. Romanii nici nu se gâdeau că ar putea fi ameninţaţi de huni, neam de păstori asiatici nomazi, care migraseră pe teritoriul de azi al României şi Ucrainei. Credeau că regii huni - Uldin, Rua şi, de data aceasta, Attila  puteau fi manipulaţi sau, dacă era necesar, învinşi. Aveau însă să fie treziţi în mod brutal la realitate. La începutul anului 441, Attila a trecut graniţa dunăreană şi a capturat oraşul roman Viminacium (Kostolac). L-a prădat, i-a înrobit populaţia, apoi l-a demolat piatră cu piatră. In felul acesta a răspândit teroarea în toată regiunea balcanică.


Un succes uluitor



     Arkwright era atras în mod deosebit de mecanică, dar avea nevoie de capital pentru a realiza ceea ce avea să devină primul său patent. In 1768, s-a mutat la Nottingham, patria industriei împletiturilor, unde a deschis un mic atelier folosind maşini puse în mişcare de cai. Dezvoltarea manufacturilor de bumbac a depins de inovaţiile tehnice şi Arkwright a primit câteva brevete pentru invenţiile sale mecanice.  Primul i-a fost acordat în 1769 pentru o maşină de tors acţionată de forţa apei.

miercuri, 9 mai 2012

Sir Richard Arkwright




         Sir Richard Arkwright (1732-1792) a fost un pionier al Revoluţiei Industriale. Contribuţia sa s-a manifestat înainte de toate în exploatarea comercială a maşinilor nou-inventate, mai ales în manufactura bumbacului, precum şi în abilitatea sa de a concentra muncitorii în fabrici. Arkwright a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie, deşi nu a di pus la început nici de resurse financiare, nici de avantaje sociale. Cel mai mic fiu al unei familii sărace din Preston, Lan-cashire, Arkwright a intrat ucenic la un bărbier şi peruchier. A început să lucreze pe cont propriu la Bolton, în 1750.

Expeditia catre Est




         Pe vremea lui Filip II, Macedonia adoptase cu entuziasm cultura greacă. Pe lângă o strictă instruire militară, Alexandru fusese educat de Aristotel, filozoful de frunte al Greciei. El nu dorea doar să domine militar lumea cunoscută, ci să creeze o ligă a statelor elene, sub conducere macedoneană. In 334, în fruntea armatei de 35 000 de oameni, Alexandru traversează Helespontul, debarcând în Asia dominată de Persia. Intr-un cutezător atac, Alexandru a spulberat cavaleria persană mai slab înarmată. A continuat apoi să ocupe rând pe rând oraşele din Asia Mică.

Alexandru cel Mare , cuceritor al lumii antice



     In vremea in care regele Filip II al Macedoniei, ale cărui armate subjugaseră oraşele-state greceşti, a fost  asasinat în anul 336 Î.Cr., la tron  i-a succedat fiul său în vârstă de  20 de ani. Oraşele-state au crezut că prilejul le era favorabil. Considerând că Alexandru nu erai decât un băieţandru fără experienţă, s-au pregătit de luptă pentru a-şi redobândi independenţa. S-a dovedit însă a fi o greşeală care le-a costat scump. Aplicând noua tactică a falangei de infanterie grea apărată de un zid de scuturi suprapuse, Alexandru a înfrânt armatele greceşti sub zidurile Tebei, aproape de Atena . 

O legatura clara cu trecutul



       Microlitele africane au fost făcute de oameni ca ţi noi: Homo sapiens sapiens. Unde şi când au apărut ei nu se ştie cu precizie, dar cele mai vechi fosile de acest tip provin din Africa de Sud, datând cam de 100 000 de ani. Dovezile genetice confirmă că acestea ar putea fi cele mai vechi vestigii ale oamenilor moderni de pretutindeni în lume. Dat fiind că au devenit mai adaptabile şi mai specializate, fiinţele umane au fost capabile să răspundă mai uşor schimbărilor mediului ambiant. Intre anii 10 000 şi 6 000 î.Cr., tărâmul de astăzi al Saharei meridionale a cunoscut o perioadă umedă, iar lacurile şi râurile au apărut într-o regiune care fusese anterior mult prea uscată ca să permită locuirea umană . 

Homo habilis inlocuit de Homo erectus sau "omul vertical"




       Homo habilis a fost în cele din urmă înlocuit de Homo erectus („omul vertical"), primul hominid care s-a răspândit dincolo de hotarele Africii. Uneltele r au devenit din ce în ce mai complexe în Africa, aşa cum s-a întâmplat şi în alte părţi ale lumii înainte de inventarea prelucrării metalelor. Au fost şi din ce în ce mai mici, ajungând în cele din urmă „microlite" -unelte din piatră atât de mici încât să poată fi potrivite în mânere. S-au dezvoltat diverse unelte de tăiat şi de cioplit, precum vârfurile de săgeată şi lamele tăioase. Arcul şi săgeata au fost probabil tot o invenţie africană. 

Africanii , primii cioplitori de unelte




         Cu toate că s-au păstrat adesea într-o  stare deosebit de fragmentată, scheletele primilor africani vădesc o mare varietate. Nu se ştie ce diferenţe fizice ar fi putut exista chiar în cadrul unei singure populaţii, între femei şi bărbaţi, de pildă, dar specialiştii sunt în general de acord că au existat două mari diviziuni: Australopithe-cus („maimuţa de sud"), reprezentant al unui grup eterogen antropomorf, stins în cele din urmă, şi Homo („om"), gen căruia îi aparţin toate rasele actuale ale umanităţii.

Africa: Locul de naştere al umanităţii



    Continentul african a fost aproape sigur I locul de naştere al umanităţii. Arheolo- | gii mai descoperă încă secretele trecutului îndepărtat, de acum 1,5 milioane de ani, când nişte creaturi ce semănau cu maimuţele şi care trăiau acolo începeau să capete înfăţişarea fiinţelor umane şi să se comporte ca ele. Oamenii au colonizat Europa şi Asia abia după ce trăiseră în Africa aproape un milion de ani. Dovezi despre cele mai vechi urme de activitate umană s-au găsit în estul şi sudul Africii, unde mediul se potrivea cel mai bine cu modul de viaţă al acestor fiinţe şi unde condiţiile au fost propice păstrării oaselor şi uneltelor lor din piatră.

Momentele de glorie suprema greceasca




     Trei părţi ale Acropolei sunt abrupte, dar pe coasta mai blândă dinspre vest, arhitecţii atenieni au ridicat Propileele (437—432 î.Cr.), intrarea monumentală proiectată de Mnesicles, ca o cale de acces către zona sacră. Aripa nordică a Propile-elor găzduia o galerie de pictură, Pinacoteca. La dreapta ei se înalţă un mic templu (427-424 î.Cr.), proiectat de Calicrate în stil ionic. Dedicat zeiţei biruinţei, Atena Nike („Victoria", la romani), friza templului glorifică una din victoriile grecilor asupra perşilor. Acropola este dominată de Partenon, monumentalul templu închinat zeiţei Atena Parthenos („Fecioara"), patroană a Atenei, ridicat între 447 şi 432 Î.Cr. 

Culmea vieţii citadine greceşti





           In inima majorităţii oraşelor greceşti se Lafla acropola, sau „înalta citadelă". Pe vremea celor mai vechi vorbitori de limbă greacă, micenienii, această porţiune înaltă stâncoasă constituia centrul fortificat al unui oraş, unde se ridicau palatele regelui şi ale suitei sale. După prăbuşirea civilizaţiei miceniene în jurul anului 1100 î.Cr., palatele au dispărut însă, 300 de ani mai târziu, odată cu renaşterea civilizaţiei greceşti, au început să fie înlocuite cu temple închinate zeităţii care patrona oraşul. Cea mai renumită acropolă, centru al vieţii religioase al celui mai mare oraş-stat grecesc, se afla la Atena. Peste ruinele palatelor miceniene, atenienii au construit un templu dedicat zeităţilor protectoare ale oraşului, Atena şi Poseidon. In epoca arhaică (c. 800-500 î.Cr.), a început înălţarea unui mare templu în Atena, dar la 480 t.Cr. cetatea este ocupată, prădată şi incendiată de perşi şi acropola rămâne o grămadă de ruine.

Marele invatat Pierre Abelard



         Pierre Abelard (c. 1079-1142), filozof, teolog, profesor şi iubit s-a născut lângă Nantes în Bretania. A studiat logica la şcoala de pe lângă ca-j tedrala Notre Dame din Paris, cu profesori de frunte, precum Guillaume de Champeaux, însă mintea sa strălucită şi talentul înnăscut pentru expunere l-au făcut mai curând un rival decât un elev pentru profesorii săi. A exercitat o imensă influenţă asupra vieţii intelectuale a acelor zile şi a avut printre elevii săi gânditori remarcabili, precum umanistul englez John of Salisbury.